Compatibilitatea în cuplu

În urma analizelor și consultațiilor numerologice efectuate, am tras mai multe concluzii printre care și câteva legate de viața de cuplu, de așa-zisa ‘potrivire’ dintre doi oameni, plecând doar de la data nașterii fiecăruia.

Am întâlnit de exemplu un caz în care doamna se plângea de faptul că soțul nu este afectuos cu ea, a început să-l simtă tot mai distant și rece. El pe de altă parte se simțea în largul lui, avea impresia chiar, că uneori ajunge să îi ofere prea multă atenție și se temea să nu-i creeze o dependență. Bineînțeles că astea au fost amănuntele de la care au plecat majoritatea problemelor conjugale și de la care s-au ivit multe altele, ajungându-se la un moment dat aproape de despărțire.

În urma analizei numerologice au rezultat următoarele:

Doamna

  • deține o structură interioară orientată predominant spre propria persoană, este capabilă de o analiză profundă a lucrurilor, dă o mare atenție detaliilor și mai ales posesiunilor;
  • în relația cu cei din jur se manifestă cu seriozitate, caută să și-i facă prieteni doar pe acei oameni în care simte că poate avea încredere și de care se poate folosi ‘la nevoie’;
  • vibrația cifrei destinului ce o caracterizează o influențează preponderent spre a deține controlul, nu-i stă în fire să fie supusă decât în rare ocazii (când o face mai mult pentru a-și îndeplini un scop propriu – de cele mai multe ori ascuns), aceasta însă o face pe de altă parte să fie cea care este capabilă să țină o familie unită, să o îndrepte spre un viitor armonios și în direcția pe care și-o dorește.

concluzie: în momentul în care și-a recunoscut și acceptat nevoia de a deține controlul, de posesivitate, firea sa mai mult introvertită și capacitatea uimitoare de a fi un bun ‘îndrumător’ în viață atât pentru membrii familiei cât și pentru cei din jur, a făcut primul pas spre a se împăca mai întâi cu propria persoană și mai apoi cu soțul.

Domnul

  • la nivel interior este genul de om care îi pune preponderent pe ceilalți înaintea s-a. De cele mai multe ori tinde să fie altruist, nu dă o importanță prea mare posesiunilor materiale ci mai degrabă caută să fie împăcat cu toată lumea, pentru că asta îi conferă lui și liniștea sufletească. Bineînțeles asta nu înseamnă cu nu se îngrijește de bunăstarea materială a familiei, doar că lasă ușor impresia uneori că familia a rămas pe locul 2;
  • vibrația destinului său îl influențează de asemenea spre a fi extrovertit, spre a fi în ‘lumina reflectoarelor’ atunci când se afișează în societate, îi fac placere schimbările din viața s-a și le face față chiar cu ușurință, ceea ce îl va duce cu siguranță către succes.

concluzie: este mult mai responsabil față de familie față de ceea ce lasă să se vadă la exterior (fără intenție) însă la fel de bine poate da impresia de solitaritate, că își caută propriile momente de glorie în viață și uită unori de cei apropiați.

Concluzie generală:

Când i-am cunoscut, erau la un pas de a se despărți și chiar fiecare putea veni cu argumente foarte logice, foarte clare și solide.

familie 1

În urma discuțiilor purtate fiecare a înțeles mult mai bine care sunt cauzele comportamentului propriu, în primul rând, după care și cele ale partenerului. Și-au dat seama singuri până la sfârșitul consultației de următorul fapt: soțul, prin felul său expansiv și ‘artistic’ de a se manifesta, reușea să lege relații cu oameni foarte importanți, să câștige bani frumoși și să asigure familiei tot ceea ce era necesar pentru un trai foarte bun și mai ales să-i ofere partenerei foarte adese momente unice, surprize, excursii neașteptate (care uneori o scoteau din zona de confort și pe care ea le interpreta greșit); soția pe de altă parte a fost cea care de multe ori l-a îndrumat (fără să-și dea seama) către unele decizii foarte importante, a ținut familia unită datorită capacității sale de ‘conducător/ocrotitor’ (ceea ce el a considerat drept o dovadă de egoism exagerat-cu care el nu este familiarizat), iar copiii au avut parte de o educație sănătoasă. Fiecare a înțeles foarte bine calitățile și nevoile celuilalt și singuri și-au dat seama de puterea pe care o pot avea împreună.

Din acea zi au început o ‘colaborare’ mult mai fructuasă decât au avut-o până atunci ceea ce le-a asigurat o dezvoltare pe toate planurile.

familie 2

Lasă un comentariu