Cadoul potrivit pentru cifra 1

Cel născut în ziua de 1, 10, 19, 28 a oricărei luni

images

Este o persoană cu multă voinţă, originalitate, simţ practic şi spirit conducător. Nu sunt cei care urmează convenţiile şi regulile prestabilite şi nici nu acceptă uşor ordinele sau sfaturile altora, de aceea vor aprecia faptul că te-ai gândit la ei mai mult decât cadoul în sine…însă vor fi cu adevărat fericiţi dacă le vei oferi un cadou cu care să se poată mândri.

Oferă-i ceva unic,  la care să nu se aştepte, ceva ieşit din tipare, care să-i pună şi lui/ei unicitatea în valoare, să i-o ateste şi care să-i dezvolte constructiv calităţile. Nu te zgârci la bani atunci când îi vei cumpăra un cadou. Obiectele luxoase de decoraţiuni interioare, tablourile, electronicele de ultimă generaţie, îi vor pune la treabă creativitatea, ingeniozitatea şi dorinţa interioară de exprimare.

cufflinks-a-unique-and-elegant-gift-for-your-man

 

 

Îi poţi oferi de asemenea o excursie într-o ţară străină, unde se poate delecta într-o staţiune luxoasă ori poate cerceta locuri noi, poate învăţa foarte multe despre culturile străine sau surprinde-l/-o cu o plimbare inedită cu balonul pe deasupra oraşului, plăteşte-i lecţii de paraşutism, organizează jocuri împreună cu prietenii, competiţii în care se va simţi în largul său dând ordine şi repartizând sarcini ori ieşind învingător la final.

 

Persoanele cu cifra de vibraţie interioară 1 nu acordă o atenţie atât de mare detaliului, amănuntelor, ci mai degrabă sunt persoane care privesc lumea în ansamblul ei, de aceea tind să fie cei care fac ultimele retuşuri şi o fac cu eleganţa şi creativitatea caracteristică astfel încât toată lumea să-i aprecieze şi să-i recunoască meritele. De aceea vor aprecia obiectele unice, luxoase şi de firmă. Pe de altă parte, dacă se crează un cadru festiv suficient de elegan şi impunător, faceţi cumva să se simtă precum “cireaşa de pe tort”, “diamantul de pe inel” în acel spaţiu şi deja i-aţi cucerit…dar nu uitaţi totuşi, că până la sfârşitul petrecerii vor aştepta şi diamantul adevărat.

numero tim facebook

Articolele sportive de asemenea le vor face plăcere să le primească, mai ales alături de invitaţia la o competiţie, un set de crose împreună cu invitaţia la o partidă de golf pe noul teren din apropiere sau un costum de scafandru alături de un curs de iniţiere în acest sport.

Îi mai poţi surprinde cu bijuterii, parfumuri sofisticate, o sticlă de şampanie franţuzească sau ciocolată elveţiană fină, un ceas elegant sau o cravată din mătase, precum şi orice alte obiecte luxoase, hand-made – fapt care le atestă unicitatea, create de designeri renumiţi ori de tine însuţi.

1268_Revelion-sampanie

Culoarea care i se potriveşte cifrei de vibraţie 1 este culoarea portocaliu, deci dacă obiectul pe care i-l vei face cadou va avea această culoare va veni cu un plus de energie pentru persoana respectivă. De asemenea, un lănţişor, o brăţară, o broşă sau orice alt accesoriu care să conţină o piatră de rubin sau diamant, o va energiza şi proteja.

 

dacă dorești sfaturi suplimentare pentru un cadou personalizat pe care dorești să-l faci unei persoane dragi, îmi poți lăsa un mesaj aici

Lasă un comentariu