Cum poţi accesa glanda pineală

Furtunile solare şi glanda pineală4Pentru a putea atinge cele mai profunde stări de intuiţie, inteligenţă şi iluminare spirituală, este necesar să deblocaţi şi activaţi Glanda Pineală. Denumită în mod obişnuit de către culturile antice ca „al treilea ochi”, glanda pineală este situată în centrul creierului nostru între emisfera dreaptă şi cea stângă şi este responsabilă de neurotransmiţătorii care produc serotonină şi melatonină.

Cu toate acestea, glanda pineală nu a primit numele de „al treilea ochi”, din mai multe motive. Atunci când a fost disecata de la creier, s-a constatat că glanda pineală conţine de fapt fotoreceptori la fel ca şi proprii noştri ochi şi este activată de lumină transmisă prin cei doi ochi. Această lumină a soarelui transmisă prin ochii noştri stimulează producţia glandei pineale de serotonină şi o ajută să îşi consolideze capacitatea de a scăpa de substanţele chimice novice care pot să o încrusteze. De asemenea, aceasta glandă este stimulată de întuneric şi răspunde prin producerea de melatonină pentru a ne ajuta la inducerea somnului.

Cum să îţi decalcifici şi detoxifiezi glanda pineală

Glanda pineală nu este protejată de bariera hematoencefalică şi, prin urmare nu are o linie suplimentară de apărare împotriva toxinelor care intră în fluxul sanguin. Toxine specifice cum ar fi fluorura sintetică şi calciu sintetic, sunt prezentate în mod specific pentru a avea o afinitate pentru glanda pineală. Aceste toxine slăbesc abilităţile glandei de a produce neurotransmiţători şi de a primi fotoni de lumină de la soare, lună şi stele.

Cu toate acestea, este inportant să se distingă diferenţa dintre fluoridele sintetice, calciu sintetic vs fluoridele organice şi calciu organic. Dacă primeşte din surse vegetale, cum ar fi legumele şi alte alimente organice, calciu şi fluorura sunt minerale esenţiale şi sănătoase. Totuşi, când fluorura şi calciu sunt fabricate sintetic prin prelucrarea industrială şi se adăugă în suplimente de vitamine, pasta de dinţi, cereale şi diverse alte produse, ele afectează glanda pineală precum şi numeroase alte organe ale corpului.

Înainte de a începe să activezi glanda pineală, este necesar să îndepărtezi substanţele chimice cum ar fi fluorura sintetică, calciu sintetic, medicamente farmaceutice şi alte toxine. Dacă aţi consumat apa de la robinet, trebuie să o înlocuiţi cu opţiuni mai pure şi mai sigure cum ar fi apa de izvor sau apă filtrată prin filtru de carbon. Trebuie eliminate orice suplimente de vitamine, minerale, produse alimentare fortificate şi pastă de dinţi care conţine fluorura sau calciu. Se poate instala un filtru de carbon pentru apa de la duş şi chiuveta pentru a elimina impurităţile din apă, care pot intra în corpul tău prin piele, porii şi plămâni.

pineala

Cum activezi glanda pineală

După ce ai început să elimini impurităţile care împiedică activarea glandei pineale, poţi începe implementarea practicilor care lucrează pentru a stimula şi dezvolta abilităţile şi funcţionarea glandei pineale. O practică mare pe care o poţi face toată viaţa este să meditezi. Meditaţia lucrează pentru a stimula sistemul de chakre ale creierului şi corpului nostru, care este responsabil pentru generarea de energie. Prin meditaţie glanda pineală va permite clarităţii şi intuiţiei să vină în viaţa noastră conştientă.

După meditaţie, o modalitate mai avansată care lucrează la activarea glandei pineale precum şi toate punctele chakra ale corpului este Kundalini Yoga. Kundalini este sprijinit în cea mai mică chakra din vertebra noastră. Ea este un traductor de energie care se ridică până la nivelul coloanei vertebrale ajungând în final la glanda pineală. Activarea Kundalini creşte calea către glanda pineală, fiind capabil de a fuziona energia celestă a soarelui şi a cosmosului cu cea a corpului fizic care are rădăcinile pe pământ. Fiindcă oasele sistemului nostru scheletic sunt la baza cristale piezoelectrice, energia Kundalini se ridică şi curge prin oasele cristaline ale coloanei vertebrale, activând cele 33 de puncte ale vertebrei – unul câte unul până ajunge la coroana şi la punctul energetic al glandei pineale.

Nutriţie pentru glanda pineală

În categoria produselor alimentare, numeroase opţiuni sunt disponibile pentru accelerarea şi detoxifierea glandei pineale. Ca o fundaţie, dieta voastră ar trebui să conţină o mare parte plante organice. Consumând produse organice vă veţi proteja împotriva pesticidelor, erbicidelor, fungicidelor, produsele modificate genetic şi a altor substanţe chimice dăunătoare care fac ravagii asupra sănătăţii noastre mentale şi fizice.

Alimentele care susţin şi activează glanda pineală sunt boabele de cacao, tumericul (ceai şi crud), plante şi legume verzi, apa de izvor, ciupercile, sucurile de iarbă, sfecla şi altele. Suplimentele folosite pentru a ajuta la detoxifierea glandei pineale sunt tincturile zeolite, bentonita, praf CSM organic.

Începeţi activarea glandei pineale şi veţi ajunge la un nivel de sine superior, care este în repaus vegetativ şi aşteaptă să fie trezit.
sursa 

Despre Secretul Numerelor

numerolog, consultant de dezvoltare personala
Acest articol a fost publicat în Dezvoltare personală și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu